Infrastructura privata de sanatate

DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII PRIVATE DE SĂNĂTATE

Bucureşti, 28 aprilie 2009

Crowne Plaza, sala Ballroom B+C

Echipa Finmedia a organizat marţi, 28 aprilie, prima ediţie a galei „Dezvoltarea Infrastructurii Private de Sănătate”, la Hotelul Crowne Plaza, Bucureşti.

În cadrul evenimentului au avut loc trei sesiuni de discuţie, precedate de o gală de premiere a celor mai performante centre medicale din România. Preşedintele Comisiei de Sănătate Publică, Senatul României, Vasile Ion, Consilierul Personal al Presedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Augustus Costache şi Directorul General al Cegedim România, Petru Crăciun au fost invitaţii primei sesiuni, “Poziţia şi importanţa infrastructurii private în cadrul sistemului de sănătate”, discuţia fiind condusă de Redactorul-şef al revistei e-Finance, Cristian Pavel.

Cea de-a doua dezbatere, „Finanţări şi investiţii în infrastructura privată de sănătate”, i-a avut ca invitaţi pe Managerul Diviziei pentru Medici, Banca Transilvania, Fady Chreih, Directorul în cadrul Financial Services KPMG România, Florin Golovatic, Directorul Executiv al Centrului Medical Unirea, Sergiu Neguţ, General Manager Fresenius Medical Care, Dr. Alexandru Ciolan şi Radu Gorduza-Lupu, Strategic Manager, GE Healthcare, moderatorul acestei sesiuni fiind Mugur Stancu, Preşedintele Medicredit Leasing.

„Vânzările de echipamente au crescut anual cu 1-2%, nivel mult sub cel al pieţei de servicii medicale, al cărei ritm anual de creştere este în medie de 25-30%. Estimările arată că în acest an piaţa de echipamente medicale va ajunge la 120 milioane euro”, a explicat Mugur Stancu.

Managerul Diviziei pentru Medici, Banca Transilvania, Fady Chreih, a remarcat interesul în creştere al instituţiilor financiar bancare pentru finanţarea serviciilor medicale private, banca fiind unul dintre pionierii acestui tip de servicii, prin crearea Diviziei pentru Medici şi lansarea în 2008 a primului card de credit dedicat profesioniştilor din sistemului medical. De asemenea, Dr. Alexandru Ciolan, General Manager Fresenius Medical Care, a punctat faptul că modelul privatizării centrelor de dializă poate fi aplicat cu succes şi în cazul altor specializări medicale, pentru a îmbunătăţi calitatea actului medical.

Masa rotundă dedicată subiectului „Rolul şi importanţa asigurărilor private în cadrul sistemului de sănătate” i-a reunit pe Robert Taylor, Manager Health Advisory, JFC World Bank, Bogdan Belciu, Principal A.T. Kearney Management Consulting, Theodor Alexandrescu, Director General, AIG Life,

~ de administrator pe Mai 8, 2009.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: